Ungaria a trimis mii de militari și tancuri la frontiera cu Serbia

Ungaria a trimis mii de militari și tancuri la frontiera cu Serbia
Publicat: 25/09/2015, 11:16

Șeful Statului Major a declarat joi pentru postul M1 că militarii vor continua să construiască gradul de la frontiera dintre Croația și Ungaria și că „protecția va include mai multe elemente”.

Lucrările de construcție se încadrează în planificare, a adăugat el.

Benkko a subliniat că exercițiul militar „Acțiune Hotărâtă 2015” s-a desfășurat ca rezultat al crizei migrării.

Cu ajutorul exercițiului, armata s-a pregătit pentru sarcini în gestionarea presiunii migrației, iar reglementări în acest sens au fost aprobate de către Parlament, a adăugat el.

Aceste reglementări detaliază diverse sarcini prevăzute de lege. Astfel, militarii sunt abilitați, între altele, să verifice documente, să percheziționeze corporal persoane și să gestioneze mulțimi de oameni – însă reglementările cu privire la folosirea armamentului din dotare nu au fost modificate, a subliniat Benko.

Șeful Statului Major ungar a mai anunțat că 4.300 de militari au participat la exercițiu și că la frontieră vor fi mobilizați tot atâția militari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×